Un bulgar susține că deține cel mai puternic Audi din lume. Mașina tocmai a fost scoasă la vânzare

Autor: Bogdan Bârliga 10 feb. 2023 Știri auto

Un cetățean bulgar susține că are cel mai puternic model Audi S8 din lume și e dispus să-l vândă dacă primește prețul cerut.

Autoturismul german a fost puternic modificat de o companie specializată în tuning și în anunțul de vânzare se oferă și dovada rezultatelor obținute pe standul de testare.

Un Audi S8 cu 1200 CP?

Conform unui anunț publicat pe un site internațional de vânzări un cetățean din Bulgaria susține că vinde cel mai puternic model Audi S8 aflat în circulație la acest moment.

Mașina standard a fost fabricată în anul 2013 și când a ieșit de pe linia de producția avea sub capotă un propulsor V8 pe benzină TFSI de 4,0 litri cu o putere de 520 CP și un cuplu maxim de 650 Nm.

Trebuie să mai amintim că motorul bi-turbo standard oferea puterea maximă la 6.000 rpm și cuplul era disponibil 1700-5500 rpm.

Conform datelor oficiale prezentate de producător Audi S8 putea să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4,2 secunde și avea viteza maximă limitată la 250 km/h.

Cetățeanul bulgar susține că după ce a primit un tratament complet la o firmă specializată modelul Audi S8 pe care îl deține dezvoltă acum 1.200 CP și are un cuplu maxim impresionant de 1.350 NM!

În anunț se oferă și două date dinamice: repriza de la 100-200 km/h în 3,9 secunde și repriza de la 200 la 300 km/h în 8,1 secunde.

Deși în fotografiile folosite pentru acest anunț mașina nu pare să fie modificată foarte mult prin comparație cu versiunea de serie sunt listate o serie de îmbunătățiri efectuate de o companie de tuning locală – Madness Motorsport.

Vânzătorul susține că au fost aduse modificări puternice pentru motor, transmisie, intercooler și sistemul de evacuare, iar acest Audi S8 este dotat inclusiv cu frâne ceramice.

Prețul cerut pentru mașină este de 65.000 de euro și vânzătorul susține că starea autoturismului se apropie de cea originală.

Cel mai puternic Audi din lume

Aici lucrurile încep să devină complicate: în 2017 compania americană Speedriven prezenta un kit pentru Audi R8 prin care puterea motorului V8 de 5,2 litri ajungea până la 1.500 CP.

La cel moment americanii susțineau că autoturismul sport poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în două secunde și puterea maximă a propulsorului poate fi obținută doar atunci când este folosit un carburant utilizat în motorsport.

Și aici un posibil cumpărător chiar trebuie să se întrebe la modul cel mai serios dacă un Audi modificat în Bulgaria chiar poate să aibă performanțele cu care se laudă cumpărătorul.

Pe pagina de Facebook a companiei de tuning Madness Motorsport în mai multe postări cu modele Audi S8 dotate cu propulsorul V8 puterea oferită după intervenții asupra motorului este cuprinsă între 600 și 700 CP.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: eBay


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide